Jurnalul unei amante

Am înșelat și am fost înșelată. Am fost și amantă. O singură dată. Nu-i de mine. M-am simțit umilită, fără demnitate, murdară, tristă, negată. Nu aș mai face-o pentru că vreau un bărbat doar al meu. Merit asta. Dar cine știe unde mă aduce viața? Știu doar că, dacă se va mai întâmpla să mă îndrăgostesc de un bărbat luat, voi lupta cu toată puterea să nu intru într-o asemenea relație. M-am și întâlnit cu două amante ale iubiților mei. Nu ne-am păruit, nici bătut în mijlocul străzii. Am vorbit. La cafea. Față în față. Le-am ascultat și înțeles. Și mai ales pe mine. Nu suntem prietene. Dar nu le port pică. Nu am de ce. Dacă ne întâlnim pe stradă, ne zâmbim și ne salutăm. Am fost de ambele părți ale baricadelor. Și mă bucur nespus că a fost așa. Acum e clar. Tocmai de aceea, înșelatelor, vă spun: vă înfuriați, le blestemați, le-ați scoate ochii și le-ați arde pe rug degeaba. Unu la mână, nu l-a furat, că s-a dus singur. De ce, am explicat aici. Doi la mână, v-a trecut vreun moment prin cap că nu-i ”nenorocita dracu`, curvă ordinară”, ci o femeie îndrăgostită? Hopaaaa! Dar el ce-are? E șchiop, orb, strâmb? E așa cum l-ai luat. Doar că amanta i-a amintit asta. Știai și tu, odată. La primele întâlniri. Ori când ai spus ”Da”. Apoi, nu știu de ce, că nu am trăit așa ceva, ai uitat. Și de fiecare dată când întâlnesc căsnicii compromis mă doare de nu mai pot. Dar nu pot face nimic. Că-i jocul lor. Ei decid regulile. Amanta e o femeie cu țâțe, cur, vagin, ochi, păr, nas și mâini întocmai ca altă femeie. Unele-s luate, altele singure cuc. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, sunt la fel. Toate. Singure. Unele singure în doi, celelalte își cară cumpărăturile, își schimbă becurile, își plătesc facturile și desfundă chiuveta singure. Nu voi vorbi nicio clipă despre amanta mârșavă, care nu vrea altceva decât să își îndeplinească obiective meschine, cum ar fi nevoia primară de silicoane, botox ori mașină scumpă. Dar nici ălea nu-s curve. Așa au văzut, așa fac. Mai mult nu pot. În ceea ce mă privește, sunt nevertebrate, așadar las în grija celor de la National Geografic acest subiect de interes. Amanta adevărata nu va dori niciodată să ia bărbatul alteia. Ea se îndrăgostește, poate și rezistă puternic pe baricade o perioadă, după care cedează. Că-i prea singură. Își spune: ”Ce mama dracu`? O viață am. O fac și apoi văd eu”. Știe tot, de la început. Că-i deșteaptă. Trăiește ce i-a fost dor să trăiască, după care plătește. Amanta e singură și neiubită. Vrea să o mângâie cineva, să îi spună că-i frumoasă, să mai simtă o mână de bărbat adormită pe sânul ei. Să o mângâie cineva pe păr și, după ce fac dragoste, să îi schimbe becul din baie. Nu că ea nu ar putea, dar prea îi e drag să îl vadă așa, înalt, nu pe vîrfuri, cum ar trebui să facă ea, ci cu tălpile goale pe podea, învârtind becul, cu mină serioasă, ca și cum de el ar depinde soarta întregii lumi. Apoi apasă întrerupătorul, se face lumină și o privește mândru, de parcă tocmai ar fi salvat omenirea de la pieire. Iar ea îl strânge în brațe și îi mulțumește. Îi dă atenție. Îl face să se simtă important, nu o piesă de mobilier. Amanta nu-i mai frumoasă decât tine. Ea pur și simplu nu a uitat că-i femeie. Și, urmând un raționament logic, cum vrea bărbatul să se simtă? Viril, puternic, dorit, util. Și când se simte bărbatul așa? În preajma unei femei. Pentru că masculinitatea se manifestă în totalitatea ei doar în prezența femininului. Altfel, ambele sunt trunchiate. O parte rămâne în umbră, iar omul sau oama simt că nu-s întregi. Că lipsește ceva. Și atunci pleacă în lume să găsească partea ce lipsește. Citatele ălea cu Yin și Yang, cu jumătățile de măr, completare, pe care le tot shareuiți. Se aplică tuturor. Nu doar vouă.Amanta e femeia care îi spune bărbatului tău că îi e drag, că se simte femeie lângă el. Apărată, îngrijită. Că în brațele lui simte că nimic rău nu i se poate întâmpla. Îl ascultă, din tot sufletul. Și îi povestește tot ce are prin suflet. Îi spune bărbatului tău că îi place nespus cum o fute. Că e curva lui și doar a lui. Că vrea încă odată. Și are orgasm. Ba mai multe. Iar lui îi place, cum nu? Se simte zeu. Și tu poți să faci astea. Dar nu știu cum și de ce ori nu ai timp ori nu ai chef. Că… orice. Am o prietenă care, atunci când fi-su a împlinit cinci luni, l-a înțărcat și a plecat în vacanță cu soțul ei. Vacanța era surpriză. Pentru soț, nu pentru ea. Și au plecat. Să se iubească. Departe de griji. O săptămână. Copilul are 14 ani, e mare, sănătos și voios. Mai am una care, o seară pe săptămână, lasă copilul la părinți, socri ori cu bona. Rezervă masă la restaurant și cameră la hotel și iuhuhuhuhuhu, să vezi chirăituri și veselii. Sunt căsătoriți de șapte ani. Și acum e însărcinată din nou. Băieții se mai uită, mai chicotesc, mai zâmbesc în stânga-dreapta, dar nu ar pleca de acasă nici bătuți. Că au de toate acolo. Îi știu. Adevăr grăiesc. Dar mai există o situație. Și acolo, fata mea, nu ai ce face. Că acolo-i un foc maaaare, maaare. Știi cât e Pământul de mare? Focul ăla e de un infinit de ori mai mare. Întâlnește bărbatul tău una și moare de dragul ei. Poți să stai tu în cap. Să fii mândrețe de femeie. Să faci echilibristică în pat, sarmalele să-ți fie mai bune decât ale mamă-sii și el tot pe ea să o vrea. Atunci nu ai ce face. Le-a fost scris să se întâlnească și să se iubească. Și vai de capul tău dacă mai ești și deșteaptă, înțelegătoare și îl iubești ca pe ochii din cap. Două posibilități ai: aștepți să îi treacă (la orizontală se tratează, ca răceala) sau pleci. Nu știu cum e mai bine. Eu, una, aș rămâne, de mi-ar fi iubirea vieții. Prima oară. Oricine merită a doua șansă. A treia oară nu. Cât aș vedea cu ochii al pleca. Nu aduc odă trădării. Eu sunt fană înfocată a iubirii în doi, aia, pe viață. Dar nici nu cred în monogamie. Nici a trupului, nici a gândului, nici a ochiului. Însă iubirea alege iubire, mereu. Nu iluzii. Nu partide înfocate de sex și nici craci lungi, până în gât. Iubirea merge mereu acasă. Iar acasă nu e locul unde are mâncare, chiloți, pantaloni și cămăși. Ci unde îi e bine. Altfel nu-i iubire. Și atunci, la ce bun?